Când însă, Domnul i-a văzut, A zis: „Zadarnic! Duhul Meu Nu va rămâne-n om mereu, Totuși, până-l întorc „acasă” –, Iar pân’ am să-l întorc „acasă” – Adică să-l culc în mormânt, Căci e luat din ăst pământ – Iată că viața i-o scurtez Și un hotar am să-i așez, La ani, să nu trăiască-n veci. Îi las o sută douăzeci!”
În acea vreme, se aflau, Pe lume, uriași. Erau… Câți – nu ne spune Biblia – dar Un lucru se desprinde clar: Erau; și s-au perpetuat Și după ce și-au fost luat, Ai Domnului fii, de neveste, Din pământence, iar aceste, Cu mulți copii, i-au dăruit. Din uriași, s-au zămislit Vitejii ce-au făcut din nume, În vremurile vechi, renume.
„De pe pământ, am să îl șterg, Pe acest om și am să merg Până la capăt: acum vreau, Din lume, tot ce-am pus, să iau! Iau vite, păsări, târâtoare – Tot ce-am făcut – căci rău îmi pare, De toate câte le-am zidit.” Atunci, pe Noe, l-a zărit.
Însă atunci când S-a uitat La Noe, și când l-a găsit Că e așa cum și-a dorit, Domnul a zis: „În fața Mea, Nici o făptură n-o să stea. Pe toate, astăzi, le-am urât! Sfârșitul lor e hotărât, Căci au pătat pământul tot Și-astfel, să le distrug, socot.
Cu tine este altceva – Pe tine doar, te voi salva. Fă-ți o corabie, din lemn, Așa precum am să te-ndemn! S-o faci din lemn de chiparos, S-o tencuiești apoi, frumos, Cu smoală și pe dinafară, Și interiorul să-l dai, iară, Cu smoală. După ce-o smolești, În cămăruțe s-o-mpărțești.
Să faci așa cum Eu îți spun, De vrei să iasă lucru bun. Lungimea, treisute de coți; Urmează-apoi ca să socoți Cincizeci de coți pentru lățime Și alți treizeci în înălțime.
Să pui și o fereastră, sus, Lată de-un cot; apoi, de pus, Ai ușa, într-o latură. Pe urmă, bine măsură, Căci încăperi vreau să durezi Și pe trei rânduri să le-așezi. Un rând va trebui jos pus – Unul la mijloc și-altul sus.
Căci iată, Eu am să lovesc Pământul, și-am să nimicesc Orice făptură, pe-a lui față, În cari suflare-am pus, de viață. Potop de ape-atunci veni-va Și-orice făptură-astfel, pieri-va!
Cu voi, atunci, o să luați – Dintre făpturi, din orice soi – Câte-o pereche: doi și doi. Să iei o parte bărbătească Și încă una femeiască. Deci, Noe! Tu o să le ții, Căci vreau ca să rămână vii!