Și Dumnezeu și-a adus aminte de Noe și de fiecare viețuitoare și de toate vitele care erau cu el în arcă; și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt peste pământ și apele s-au retras;
Dar porumbelul nu a găsit odihnă pentru talpa piciorului său și s-a întors la el în arcă, pentru că apele erau pe fața întregului pământ; atunci a întins mâna și l-a luat și l-a dus la el în arcă.
Și porumbelul a venit la el seara și, iată, în ciocul lui era o frunză de măslin proaspăt ruptă, așa că Noe a cunoscut că apele s-au retras de pe pământ.
Și s-a întâmplat în anul șase sute și unu, în prima lună, în prima zi a lunii, apele au secat de pe pământ; și Noe a ridicat acoperișul arcei și a privit și, iată, fața pământului era uscată.
Scoate împreună cu tine fiecare viețuitoare care este cu tine, a toată făptura, deopotrivă pasăre și vită și fiecare târâtoare care se târăște pe pământ, ca acestea să nască abundent pe pământ și să fie roditoare și să se înmulțească pe pământ.
Și DOMNUL a mirosit o aromă dulce și DOMNUL a spus în inima sa: Nu voi mai blestema din nou pământul vreodată din cauza omului, pentru că imaginația inimii omului este facere de rău din tinerețea lui, nici nu voi mai lovi din nou vreodată fiecare viețuitoare, așa cum am făcut.