Le-am poruncit lui Hananí, fratele meu, și lui Ananía, căpetenia fortăreței din Ierusalím – pentru că el era un om fidel și se temea de Dumnezeu mai mult decât mulți alții –
și le-am zis: „Să nu se deschidă porțile Ierusalímului până nu va arde soarele; când ei sunt încă acolo, să închidă ușile și să le zăvorască; să pună pază dintre locuitorii Ierusalímului, fiecare la paza lui, fiecare în dreptul casei lui!”.
Dumnezeul meu mi-a pus la inimă să-i adun pe nobili, pe guvernatori și poporul ca să-i înscriu în genealogii. Am găsit o carte a genealogiilor celor care urcaseră mai întâi și am găsit scris în ea:
aceștia sunt fiii țării care s-au întors din captivitatea deportării unde îi deportase Nabucodonosór, regele Babilónului; ei s-au întors la Ierusalím și în Iúda, fiecare în cetatea lui.
Au venit cu Zorobabél: Iósue, Nehemía, Azaría, Raamía, Nahamaní, Mardohéu, Bilșán, Misperet, Bigvái, Nehúm, Baaná. Numărul oamenilor din poporul lui Israél:
Aceștia sunt cei care au urcat din Tel-Mélah, din Tel-Harșá, din Cherúb-Adón și din Imér și care nu au putut să-și facă cunoscută casa lor părintească și descendența lor dacă erau din Israél.
Și dintre preoți: fiii lui Hobáia, fiii lui Hacóț, fiii lui Barzilái, care și-a luat soție dintre fiicele lui Barzilái din Galaád și a fost numit după numele lor.
Mulți dintre capii de familie au oferit [daruri] pentru lucrare. Guvernatorul a dat pentru vistierie o mie de daríci de aur, cincizeci de cești și cinci sute treizeci de veșminte preoțești.
Preoții și levíții, ușierii, cântăreții, oamenii din popor, cei dăruiți – tot Israélul – au locuit în cetățile lor. Când se apropia luna a șaptea, toți fiii lui Israél erau în cetățile lor.