|
| 1 |
|
| Bildad, din Șuah, a urmat La rând și-astfel a cuvântat: |
|
| 2 |
|
| „Spune-mi dar, când vei înceta, Cu toată vorbăria ta? |
|
| 3 |
|
| Oare de ce, ne socotești Drept dobitoci, și ne privești De parcă vite-am fi cu toți? |
|
| 4 |
|
| Dar te gândește, dacă poți: Oare, pentru a ta mânie, Pământul trebuie să fie Pustiu, iar stâncile, cu toate, Din locurile lor, mutate? |
|
| 5 |
|
| Stinsă-i lumina celui rău, Iar flacăra focului său Nu are să mai strălucească. |
|
| 6 |
|
| Bezna are să-i stăpânească Cortul – lumina va muri, Iar candelei îi va pieri Sclipirea blândă-a focului, Ce pâlpâia de-asupra lui. |
|
| 7 |
|
| Ai săi pași mari vor fi strâmtați Și foarte mult îngreunați; Degeaba se împotrivește, Pentru că tot se prăbușește. |
|
| 8 |
|
| Calcă pe ochiuri de rețea Și peste laț, asemenea. |
|
| 9 |
|
| În cursă – de călăi – e prins, Iar lațul peste el și-a-ntins |
|
| 10 |
|
| Puterea. Pentru a îl prinde, Capcana ce i se întinde Ascunsă este, în pământ; Doar prinzători, în cale-i, sânt. |
|
| 11 |
|
| Spaima, în suflet, i-a rămas Și-l urmărește, pas cu pas. |
|
| 12 |
|
| Foamea, puterile-i, sleiește Și-alăturea de el pășește Nenorocirea, pe cărare. |
|
| 13 |
|
| Toate-ale sale mădulare, Lăsate sunt în voia sorții, Iar cel dintâi născut al morții, Le va mânca; și o să vie |
|
| 14 |
|
| O vreme, când are să fie Răpit din cortul său, în care Crezuse că adăpost are, Și la-mpăratul spaimelor Va fi târât. Locuitor, |
|
| 15 |
|
| În cortul său, nu va avea Dintre ai săi, pe nimenea, Căci peste casa lui, turnată |
|
| 16 |
|
| Va fi pucioasă. Jos, uscată Are să-i fie rădăcina, Iar sus, ramul ce-l dă tulpina, Va fi tăiat. Chiar pomenirea |
|
| 17 |
|
| Îi va pieri, și amintirea Numelui său va să dispară Din ulițe, când o să moară. |
|
| 18 |
|
| Este împins, de la lumină, În beznă. Pentru a sa vină, Din lume, este izgonit |
|
| 19 |
|
| Și nimeni nu l-a moștenit. Iată că omului cel rău, Sămânță, în poporul său, Nu-i va rămâne. N-o să-i fie Măcar o rămășiță vie, Acolo unde-a locuit. |
|
| 20 |
|
| Neamuri care vor fi venit În urmă-i, vor cădea-n uimire Când vor vedea a lui pierire – Iar cel cu care-a viețuit, De groază, fi-va cotropit. |
|
| 21 |
|
| Iată ce soartă au, mereu, Cei ce nu știu de Dumnezeu.” |
|
|
|
|