|
| 1 |
|
| Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele. |
|
| 2 |
|
| Da, la ce mi- ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit? |
|
| 3 |
|
| Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită. |
|
| 4 |
|
| Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor. |
|
| 5 |
|
| Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț); |
|
| 6 |
|
| Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci. |
|
| 7 |
|
| Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat. |
|
| 8 |
|
| Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul. |
|
| 9 |
|
| Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor. |
|
| 10 |
|
| Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față. |
|
| 11 |
|
| Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea. |
|
| 12 |
|
| Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor. |
|
| 13 |
|
| Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor. |
|
| 14 |
|
| Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine. |
|
| 15 |
|
| Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor. |
|
| 16 |
|
| Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat. |
|
| 17 |
|
| Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă. |
|
| 18 |
|
| Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele. |
|
| 19 |
|
| El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa. |
|
| 20 |
|
| Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine. |
|
| 21 |
|
| Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui. |
|
| 22 |
|
| Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa. |
|
| 23 |
|
| Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii. |
|
| 24 |
|
| Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui. |
|
| 25 |
|
| Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac? |
|
| 26 |
|
| Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul. |
|
| 27 |
|
| Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau. |
|
| 28 |
|
| Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare. |
|
| 29 |
|
| Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor. |
|
| 30 |
|
| Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță. |
|
| 31 |
|
| Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng. |
|
|
|
|