Vegheat e el, de Dumnezeu, Și-n viață e ținut, mereu. Omul acela, negreșit Că pe pământ, e fericit. Dușmanii săi nimic nu-i fac Pentru că el – la al lor plac – Nu e lăsat de Dumnezeu,
Eu strig mereu, Doamne, la Tine Zicându-Ți: „Milă ai, de mine! Față de Tine am greșit, Căci iată, am păcătuit! Acuma, sufletul mi-e greu, Dar vindecă-mi-l, Domnul meu!”
Atunci când vine cineva Și vrea a mă vedea, cumva, Neadevăruri doar rostește Și-apoi temeiuri născocește Pentru a mă vorbi de rău, Cu cei ce sunt în jurul său.
Chiar și acel cu care eu, În pace, am trăit mereu – Omul în care mă-ncredeam, Cu care pâinea-mi împărțeam – Călcâiul și l-a ridicat Și împotrivă-mi l-a-ndreptat.
Îndură-Te Doamne, de mine, Căci milă am aflat la Tine: Ajută-mi să mă întăresc, Pentru că vreau să îi plătesc Pe-ai mei vrăjmași, cum se cuvine Și precum voi putea mai bine!