Iată că Domnul nostru vine! În fața Lui, un foc se ține Și o puternică furtună În jurul Său El Își adună, Iar focul ce Îl însoțește, Mistuitor se dovedește
Căci dobitoacele ce sânt Pe fața-ntregului pământ – Cu-ntregul lor număr de mii, Fie-n păduri sau pe câmpii, Ori sunt în munți împrăștiate – Doar ale Mele sunt, cu toate.
De-asemenea, ai căutat Ca împotriva celui care Îți este frate, din născare, Întotdeauna să vorbești. Pe frate’ tău îl clevetești, Deși e fiul mamei tale.
Asta faci tu, pe a ta cale. Cu toate că Eu am tăcut, Știu tot ceea ce ai făcut. Iată că ți-ai închipuit Că sunt cu tine, negreșit. Am să te mustru, iar apoi, Sub ai tăi ochi Eu pune-voi Toate pe câte le-ai făcut, Crezând că Eu nu te-am văzut!
Seamă luați voi cari, mereu, Uitați de Domnul Dumnezeu, Ca nu cumva să vă sfâșii Și să vă șterg dintre cei vii, Căci n-o să fie nimenea, De-a vă scăpa din mâna Mea.
Cel care, mulțumire, știe – Drept jertfă – să-Mi aducă Mie, Acela doar Mă proslăvește. Doar omul care își păzește Cărarea, parte va avea Să vadă mântuirea Mea.”