O, Doamne, iată au venit Mari neamuri și au năvălit În partea Ta de moștenire. S-au adunat de peste fire, Și-au pângărit locașul sfânt. Ierusalimul, la pământ, L-au culcat ele. L-au făcut Morman de pietre. Am văzut
De ce să-ntrebe neamul care, Al Tău popor, în jur, îl are, „Unde e Dumnezeul lor, Care le e izbăvitor?” Să știe toți că, ne-ncetat, Tu răzbuni sângele vărsat, Al celor care robi Îți sânt!
Atuncea, noi – al Tău popor – Noi – turmă a pășunilor Cari ale Tale sunt – mereu, Vom lăuda pe Dumnezeu, Iar laudele Tale-apoi, Din neam în neam, le-om vesti noi.