„Voi, neamuri, vă apropiați Grabnic – acum – să ascultați! Popoarelor, luați aminte Și ascultați aste cuvinte!” S-asculte și acest pământ, Cu toți cei care, pe el, sânt!
Căci Domnul este mâniat Pe neamuri și S-a arătat Plin de urgie, peste fire, Față de-ntreaga lor oștire. De-aceea, El le nimicește De tot, și le măcelărește.
Ai lor morți zac împrăștiați Căci peste tot sunt aruncați. Miros greu și pătrunzător Iese din trupurile lor. În sângele ce-a șiroit Din trupuri, munții s-au topit.
Iată că pier, precum un nor, Oștirile cerurilor. Întreg al cerului întins E într-o carte-apoi cuprins, Căci cerul, sul, este făcut. A lui oștire a căzut Cum cade frunza de pe viță, Sau a smochinului mlădiță.
„Sabia Mea” – a cuvântat Domnul – „în ceruri, s-a-mbătat. Pogoară pe-al Edomului Pământ, lovind poporul lui, Pe care Eu l-am socotit Precum că este nimicit. Sabia are să-l lovească Și astfel o să-l pedepsească.”
Plină de sânge-i sabia, Pe care Domnul o avea. Tăișul ei, ce strălucește, Uns cu grăsime se vădește. Grăsimile berbecilor – Aflate pe rărunchii lor Au uns tăișul sabiei – Pe care sângele – de miei Și cel de țapi – o colorează În roșu, parcă scânteiază. Domnul, un mare praznic, ține – Cu jertfe și la Boțra vine Căci în Edom, în timpu-acel, Pornit-a marele măcel.
Bivolii cad răpuși și-apoi – Alături – cad tauri și boi. Sângele curge, ca o apă, Și-ntreaga țară o adapă Țărâna este frământată Și-i cu grăsimi amestecată.
Noapte și zi va arde el, Iar fumul focului acel Se va-nălța în veșnicie, Căci pustiit are să fie Edomul tot, din veac în veac, Iar pentru el nu este leac. Și nimeni, pe-ale lui poteci, N-o să mai treacă-n veci de veci,
Ci pelicani doar, și arici Vor stăpâni de-acum, aici; Corbul și bufnița cutează, În ăst ținut de se așează, Căci doar cumpăna nimicirii Și cu frânghia pustiirii Se vor întinde peste el, Să judece locul acel.
În casele împărătești – Precum și-n curțile domnești – Vor crește tufele de spini, Iar în cetăți, doar mărăcini, Căci locurile de aici Pline-au să fie de urzici Și adăpost al struților Vor fi, și al șacalilor.
În aste locuri au să vie Doar fiarele de prin pustie. Țapii păroși, făr’ a se teme, Unii pe alți-au să se cheme Și-aicea se vor întâlni. Și câini sălbatici vor veni. Loc de odihnă va avea Năluca nopți-apoi, și ea.
Șarpele nopții își va face Cuibul, căci e lăsat în pace. Astfel, el ouăle-și clocește, Va scoate pui și îi va crește. Uluil își va găsi și el, Cuib potrivit, în locu-acel.
Cătați în cartea Domnului, Ca să aflați cuvântul Lui! Nimic nu are să lipsească, Ci totul o să se-mplinească, Căci Dumnezeu a poruncit Lucrul acesta, negreșit. Sălbăticiunile-au să vie În acest loc, de prin pustie, Căci Duhul Domnului e Cel Ce va lucra în acest fel.
Iar pentru ele-n acest ceas, Domnul e Cel care a tras La sorți și-o țară, El le-a dat. Cu frânghia de măsurat, A măsurat-o și-a-mpărțit-o Și-n urmă, lor le-a dăruit-o. Ele stăpâne au să fie În țară, pentru veșnicie.