Cuvântul cel venit de sus, Al Domnului, care-a fost spus Lui Mica – cel ce se vădea Că de la Moreșet venea – Pe vremea-n care, împărați, Iotam și-Ahaz fost-au aflați În Iuda, și-apoi Ezechia Luă – în urma lor – domnia, Iar prorocia se vădește Că spre Ierusalim țintește Și spre Samaria apoi.
Popoarelor, ascultați voi! S-asculte și acest pământ, Cu toate câte pe el sânt! Acela care, tot mereu, E Domn, precum și Dumnezeu – Și șade-n Templul Său cel sfânt – Martor să fie, pe pământ, În contra voastră, negreșit!
Pricina ăstor lucruri toate, Sunt nesfârșitele păcate Pe cari le are Israel Și făr’delegile – la fel – Făcute pe acest pământ, De cei care din Iuda sânt. Dar ce nelegiuire are Neamul ieșit din Iacov, oare? Nu e, cumva, Samaria? Nelegiuirea, nu e ea? Și nu-i Ierusalimul, oare, Păcatul pe cari Iuda-l are?…
„De-aceea, iată ce voi face: Samaria o voi preface Într-un morman de pietre mari, Pe câmp aflate, un loc cari Are să fie potrivit Pentru al viilor sădit. Pietrele-n vale-i prăvălesc Și temelia-i dezgolesc,
Iar chipurile ei cioplite, Cu toate, fi-vor nimicite. Plățile care le-a primit – Și cari, de curvă, s-au vădit – Am să le nimicesc, pe loc, Căci am ca să le ard în foc, Cu idolii cari – negreșit – Din astă plată s-au plătit. Din plăți de curvă-au fost făcuți, De-aceea fi-vor prefăcuți În plăți de curvă, negreșit…”
Căci rana care o cuprinde E fără leac și se întinde Spre a lui Iuda țară, unde, Pân’ la poporul Meu pătrunde, Adică pân’ la poarta lui Și a Ierusalimului.
Locuitoareo din Șafir Umblă pe al cărării fir; Treci cu rușinea dezvelită; Pășește dar, descoperită. Locuitoarea cea pe care Ținutul din Țanan o are, Să iasă, nu mai îndrăznește, Iar jalea care se vădește Că bântuie în Bet-Hațel, Vă-mpiedică-a veni la el.
Locuitoarea cea pe care Ținutul din Marot o are Cuprinsă e de-un tremurat, Căci fericirea i-a zburat Și parte de nenorocire Are, în loc de fericire. Nenorocirea ce-o lovește, Din partea Domnului sosește Și-atinge-apoi mânia Lui, Poarta Ierusalimului.
Caii cei iuți, ți-i adă, iar – În urmă – să-i înhami la car, Tu, cea care te dovedești Că în Lachis hălăduiești. Află că tu te-ai arătat O pricină pentru păcat. Ești prima pricină pe care Fiica Sionului o are. În tine-au fost, în acest fel, Păcatele lui Israel.
De-aceea, iată ce pățești: Află că tu te despărțești De Moroșet-Gat și că toate Casele, în Aczib, aflate, O amăgire se vădesc Pentru cei care-mpărățesc În Israel. Apoi, cea care
Taieți mândrețea pletelor, Din pricina copiilor Iubiți. Lărgește-ți pleșuvia, Precum un vultur, căci robia, Asupra lor, iată că vine Și îi va depărta de tine!