După ce a sfârșit Iisus, Să spună ce avea de spus, S-a strămutat, din Galileea, Și a venit să stea-n Iudeea, Peste Iordan. A fost urmat De multă gloată. El le-a dat Învățătura Lui. Veniră
„Ba da, căci noi le știm pe toate! Moise a zis că soțul poate, Soția, să își părăsească, Dar, mai întâi, să-i dăruiască O carte, pentru despărțire – Deci, un înscris, spre-a lumii știre.”
Niște copii au fost aduși Și-apoi, în față, I-au fost duși, Să-și pună, mâna, peste ei. Dar ucenicii, pe acei Care, copiii, au adus, Certatu-i-au. Atunci, Iisus,
Pe ucenici, S-a mâniat Și-a zis, privindu-i supărat: „Lăsați copiii, nu-i opriți! – La Mine, copilași, veniți! – Fiindcă a cerurilor Împărăție e a lor.
Împărăția Domnului, Nu va fi dată omului, Decât atunci când va să știe Precum e un copil să fie, Și-asemeni lui, să o primească. Altfel, nu o s-o dobândească Și nu va intra-n veci, în ea, Oricât de mult, omul ar vrea.”
Iisus, să plece, a voit, Când tocmai, iată, s-a ivit Un tânăr. El a alergat, În fața Lui s-a închinat Și-a zis, privindu-L rugător: „O, bunule Învățător, Ce trebuie să-ndeplinesc, Ca viață-n veci, să dobândesc?”
Cât despre ce M-ai întrebat, Poruncile care s-au dat, Cred că le știi: să nu curvești, Să nu ucizi, să nu mințești, Să nu furi și să nu înșeli. Evită astfel de greșeli, Și-apoi, părinții să-ți cinstești, Căci astfel, viață dobândești.”
Iisus a mai adăugat, După ce, țintă, l-a privit: „De-un lucru doar, mai ești lipsit. Du-te și vinde tot ce ai, Și-apoi, la cei săraci, să dai. Așa, o să-ți aduni, în cer, Comorile. Atât îți cer! De n-ai nimic a te mai ține, Ia-ți crucea, și hai după Mine!”
Discipolii, uimiți, erau De toate câte le-auzeau. Iisus, vorbirea, și-a urmat: „Greu este, pentru cel bogat, Care se-ncrede-n bogăție, Să intre, în Împărăție,
La Dumnezeu. Mult mai ușor, Să treacă, li-e cămilelor, Chiar prin urechea acului, Decât îi e bogatului Să intre-n cer, la Dumnezeu – Bogaților le va fi greu!”
Iisus a zis: „Adevărat Vouă vă spun, că orișicine, De părăsește, pentru Mine Și pentru Evanghelia care Eu o vestesc azi, tot ce are – Casă sau frați, mamă sau tată, Soață, surori, holdă bogată –
O să primească însutit Tot ceea ce a părăsit – Casă sau frați, mamă sau tată, Soață, surori, holdă bogată. De prigoniri vor fi-nsoțite Acestea, și sunt dăruite Chiar în acest veac, tuturor. Apoi, în veacul viitor, Din viața lor vremelnică, Vor trece-n viață veșnică.
Iisus pornise, precum știm, Cu-ai Săi, către Ierusalim, Iar ucenici-nspăimântați, Pășeau, în urmă-I, tulburați. El, pe cei doișpe, i-a chemat, În juru-I și le-a arătat Pe înțeles, în vorbe simple, Ce va urma să I se-ntâmple:
„Iată” – le-a zis – „curând sosim, Cu bine, la Ierusalim. Acolo, Fiul omului, Mergând după menirea Lui, Pe mâinile preoților Și ale cărturarilor, Trebuie ca să nimerească. La moarte, au să-L osândească Aceștia, în mânia lor, Și Îl vor da neamurilor.
Dar cinstea ce-o pretindeți voi – Să stați în juru-Mi amândoi, La dreapta și la stânga Mea – Nu o primește cine vrea. Această cinste-i dăruită Celui ce-i este pregătită.”
Iisus, atuncea, i-a chemat Și-a zis: „Precum voi bine știți, Cârmuitorii cei vestiți Ai tuturor Străinilor, Domină, prin puterea lor, Asupră-le. Însă, la noi,
Iisus, din drumu-I, S-a oprit Și, alor Săi, le-a poruncit: „Aduceți-l, pe orb, aici!” Îndată, câțiva ucenici Au mers la orb zicând: „N-ai teamă! Te scoală, căci Iisus te cheamă!”
„Să-Mi spui dar, ce dorești să fac”, Zise Iisus, „să-ți fiu pe plac?” „Rabuni” – orbul I-a răspuns – „Din bezna mea, de nepătruns, Mă scoate! Dăruie-mi vederea, Căci doar la Tine e puterea!”
Iisus a zis: „Mergi liniștit! Credința ta, te-a mântuit!” Când a sfârșit de cuvântat, Orbul acel și-a căpătat Vederea, iar apoi, s-a dus, Grăbit, pe urma lui Iisus.