„Tocmai la Iope mă aflam Și, chiar atunci, când mă rugam, Într-o răpire, am căzut Și-o viziune, am avut. Un vas, precum o față mare De așternut pe masă, care Își avea colțurile toate Strânse-mpreună și legate, În jos, încet, s-a tot lăsat Și, pe pământ, s-a așezat. Vasul, la mine, a venit,
Am fost, de Duh, de-a lor venire, Să nu fac vreo deosebire Și să îi însoțesc apoi. Ăști șase frați au fost cu noi Și, împreună, am intrat, La cel la care-am fost chemat.
Deci, Dumnezeu le-a hărăzit, Darul, pe care L-am primit, Când, în Hristos, noi am crezut. Dacă ăst lucru l-am văzut, M-am întrebat: „Cum mă pot eu, Împotrivi, lui Dumnezeu?”
Când aste lucruri auziră, Încet, cu toți se potoliră, Iar, în final, ei L-au slăvit, Pe Domnul: „El a dăruit, Și Neamurilor, pocăință” – Au zis apoi. „Le dă putință, La toți dar, să se pocăiască Și astfel, viață, să primească.”
Aceia ce s-au risipit, Atunci când s-a dezlănțuit Prigoana care l-a răpus Pe Ștefan, iată că s-au dus De-ajunseră-n Fenicia, Cipru și Antiohia. Acești-au propovăduit, Mereu, pe unde s-au oprit, Cuvântul, numai la Iudei;
Dar fost-au câțiva, dintre ei, Care, din Cipru, se trăgeau; Alți-n Cirena locuiau. În Antiohia-au venit Și-acolo, au mărturisit Și Grecilor, despre Iisus – De Evanghelia Lui, le-au spus.
Prin multe locuri, au umblat Și, peste tot, neîncetat, Al Domnului braț i-a-nsoțit. În număr mare, au venit Oameni, care i-au ascultat. Încrezători, s-au arătat, În vorba lor, în ce-au văzut, Și-apoi, în Domnul, au crezut.
Mult, despre-aceștia, s-a vorbit, Iar veștile s-au auzit Pân’ la Ierusalim. Astfel, Biserica găsi căci cel Mai potrivit ca să se ducă Și știri, de-acolo, să aducă, Barnaba este, negreșit. Pe dată, el a și pornit, Spre Antiohia. Ajuns
De către toți, bine văzut, Era Barnaba, și știut Ca om foarte evlavios, Plin de Duh Sfânt și credincios. Astfel, mulți oameni au venit Și, Domnului, s-au alipit.
Cu sine-n Antiohia. Un an întreg, ei au luat, Parte, la adunări, și-au dat Învățătură, tuturor. Aicea – ucenicilor – Întâia oară, li s-a dat, Un nume nou. Ei s-au chemat „Creștini”. Deci, a pornit ăst nume, Din Antiohia, în lume.
Oameni avură, printre ei, Pe un proroc, Agab, numit. Prin Duh, acesta a vestit Că lumea fi-va bântuită, Curând, de-o foamete cumplită. Când lucru-acesta s-a-ntâmplat, Claudiu fost-a împărat.
Astfel, prin grija tuturor, Au strâns aceste ajutoare Și fost-au date, spre păstrare, Prezbiterilor – sau „bătrâni”. Ajunseră-n ale lor mâni, Prin Saul și Barnaba care Au dus aceste ajutoare.