De fapt, cel care vorbește într-o limbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-l înțelege, întrucât el vorbește în Duh lucruri tainice.
Desigur, aș dori ca toți să vorbiți în limbi, dar mai ales să aveți darul profeției, căci mai mare este profetul decât cel care vorbește în limbi, în afară de cazul în care dă interpretarea, în așa fel încât comunitatea să primească edificarea.
Și acum, fraților, la ce v-ar folosi dacă eu aș veni la voi vorbind în limbi și dacă nu v-aș vorbi spre descoperire sau spre cunoaștere, spre profeție sau spre învățătură?
Tot la fel este și cu cele neînsuflețite care produc sunet, fie flaut, fie cetră: dacă nu aș face diferență între sunete, cum se va cunoaște ceea ce se cântă la flaut sau la cetră?
În felul acesta, limbile sunt semn, dar nu pentru cei care cred, ci pentru cei care nu cred, pe când profeția este un semn nu pentru cei care nu cred, ci pentru cei care cred.
Așadar, dacă s-ar aduna întreaga Biserică într-un loc și toți ar vorbi în limbi, și dacă ar intra niște oameni simpli sau fără credință, n-ar spune că sunteți nebuni?
Cele ascunse ale inimii vor fi descoperite și, în felul acesta, căzând cu fața la pământ, îl va adora pe Dumnezeu, mărturisind: „Într-adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru”.
Așadar, ce este de făcut, fraților? Atunci când vă adunați, fiecare, fie că are de cântat un psalm, fie că are o învățătură, fie că are o descoperire, fie că are [de spus] ceva în altă limbă, fie că are o interpretare, să fie totul spre edificare!