„Acum, în cele privitoare La strângerea de ajutoare, Pentru cei sfinți, faceți și voi, Precum am rânduit, apoi, Și în Bisericile toate, Cari în Galatia-s aflate.
Atunci când prima zi apare – A săptămânii – fiecare, Din ce se poate, să adune Și-apoi, deoparte, vreau a pune, Ceea ce-a strâns, ca – negreșit – Totul să fie pregătit, Pe când am să sosesc, la voi; Pentru că nu vreau ca, apoi, Când am să vin, în grabă mare, Să se adune ajutoare.
După ce eu am să sosesc, În urmă, am să pregătesc, Epistole, pentru cei care Îi socotiți vrednici și-n stare, Să ducă darul, de la voi, Către Ierusalim, apoi.
Poate că am să zăbovesc – Puțin – la voi, sau, mă gândesc, Că, poate, voi ierna la voi, Ca să mă însoțiți apoi, Acolo unde voi avea, De mers, după menirea mea.
De astă dată, nu voiesc, În treacăt, ca să vă zăresc, Pentru că eu, acuma, vreau, Cu voi, o vreme, ca să stau; Am să rămân dar, negreșit, Cât timp îmi e îngăduit, De Domnul. Dar, bine-nțeles,
Dacă sosește Timotei, Să aveți grijă, dragii mei, Ca, fără teamă, printre voi, Să se simțească el, apoi. El este prins – cum sunt și eu – În lucrul Domnului, mereu.
Deci, nimeni să nu îndrăznească, Atunci, să îl disprețuiască. În pace, să-l petreceți voi, Pentru că eu doresc, apoi, Ca lucrul să îi meargă bine Și să ajungă iar, la mine, Unde, cu frații, ne rugăm Necontenit, și-l așteptăm.
Cât despre fratele Apolo, Eu l-am rugat ca, pe acolo, Să își croiască și el drum, Dar n-a voit, până acum. Însă, fiți siguri, că sosește, Când, înlesnire, dobândește.”
Un alt îndemn am, fraților: E cunoscută, tuturor – Mă gândesc eu – casa pe care, Stefana, printre voi, o are. Ea – al Ahaiei, negreșit – Drept cel dintâi rod, s-a vădit, Și-acuma-n slujba sfinților S-a așezat ea, fraților.
Cu așa oameni, vreau, apoi, Să vă purtați, supuși, și voi; Supuși, de-asemenea, să fiți La cei care, neobosiți, În lucru-acesta, ostenesc Și, plini de râvnă, se vădesc.
Prin ei doar, am simțit și eu, Că răcorit e duhul meu, Precum și-al vostru, totodată. Un sfat vă dau, acuma, iată: Pe așa oameni, voi să știți, Neîncetat, să-i prețuiți.”
„Bisericile care sânt, Acum, pe-al Asiei pământ, Vă spun dar, multă sănătate. De-asemenea, al nostru frate, Pe care-l știți și voi – Acuila – Și cu nevasta lui, Priscila, Și cu Biserica pe care Acesta-n casa lui o are, Tot sănătate, v-au urat, S-aveți, în Domnul, ne-ncetat.
Toți frații noștri, pentru voi, Trimis-au sănătate-apoi. Din partea mea – dragii mei frați – Doresc și eu, să vă urați, C-o sărutare sfântă-apoi – Toți – sănătate, între voi.
Dacă, cumva, se dovedește, Că cineva nu Îl iubește Pe Domnul nost’, Hristos Iisus, Să fie, anatema, pus! Mai înainte de-a fi gata Epistola, zic: „Maranata!” (Cuvântul, tălmăcit, e bine, Prin „Iată, Domnul nostru vine!”)