Scriptura, fiindcă a prevăzut că Dumnezeu îndreptățește neamurile prin credință, i‑a dat mai dinainte lui Avraam această veste bună: Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.
Dar toți cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem, pentru că este scris: Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.
Or, făgăduințele i‑au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Nu zice: „și semințelor”, ca și cum ar fi vorba de mai multe, ci ca și cum ar fi vorba de una: și seminței tale, adică Hristos.
Iată ce vreau să zic: testamentul pe care l‑a întărit Dumnezeu mai înainte nu poate fi anulat de Legea dată după patru sute treizeci de ani, astfel încât făgăduința să fie nimicită.
Atunci care e rostul Legii? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța” căreia I se făcuse făgăduința; ea a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.
Așadar, este Legea împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s‑ar fi dat o Lege care să poată da viața, cu siguranță dreptatea ar fi venit din Lege.
Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici om liber; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.