„Pavel, întemnițat supus, Al Domnului Hristos Iisus – Având alăturea de el, Pe Timotei – către acel Cari este Filimon numit Și e tovarășul iubit, În lucrul ce îl facem noi,
Îl rog pe bunul Dumnezeu, Ca părtășia la credință, Să ți-o areți, cu sârguință, Prin fapte, ca – fără-ndoială – Să iasă astfel, la iveală, Tot binele-n Hristos apoi, Care se face, printre noi.
Într-adevăr, vreau să se știe, Cum că, o mare bucurie Și mângâiere, am avut, În clipa-n care am văzut Dragostea ta – iubite frate – Prin care-au fost înviorate, De-ndată, ale sfinților Inimi, în văzul tuturor.
Ci, mai degrabă, mi-e pe plac, O rugăminte, să îți fac, În numele dragostei. Eu, Bătrânul Pavel, dragul meu – Care, acum, este aflat, Pentru Hristos, întemnițat –
Aș fi dorit, acum, a-l ține Aici – aproape – lângă mine, Să mă slujească-n locul tău, Când trec prin ceasu-acesta greu, Căci sunt, în lanțuri, ferecat, Aflându-mă întemnițat, Din pricină că am vorbit Și, Evanghelia, am vestit.
Însă, nimic nu am făcut, Atâta timp cât n-am avut O învoire, de la tine, Căci nu am vrut ca acest bine, Care mi-l faci, a fi silit, Ci dimpotrivă, am dorit, Ca al tău sprijin, în nevoie, Să mi-l poți da, de bunăvoie.
Dar nu ca rob, ci negreșit, Ca și un frate mult iubit Atât de mult de către mine, Și-apoi, cu-atât mai mult, de tine, Fie în chip duhovnicesc – În Domnul – sau în chip firesc!
Mai am o rugăminte, iată: Tu pregătește-mi, totodată, Un loc, în care, găzduire, Să capăt, la a mea venire, Pentru că eu nădăjduiesc, Curând, ca să vă întâlnesc, Din pricină că, ne-ncetat, Voi, rugăciuni, ați înălțat.