Peste Ierusalim ședea Adon-Țedec și-mpărățea. De Iosua, el a aflat Și-a auzit ce s-a-ntâmplat Cu Ai și cu-mpăratul lui; De soarta Ierihonului, De-asemenea a auzit; De felu-n care-a reușit Neamul din Gabaon a face Să-ncheie cu Israel pace, A prins de veste, imediat.
Atuncea, s-a înspăimântat, Căci Gabaonul, faimă, are Că este o cetate mare, Precum sunt cele-mpărătești. Puține-asemeni ei găsești, Și nici cetatea Ai nu are O suprafață-atât de mare. Cei care-n Gabaon ședeau, Viteji și ne-nfricați erau.
Adon-Țedec cari, împărat, Era-n Ierusalim aflat, Către Hoham – cel ce ședea Peste Hebron și-mpărățea – Către Piream cari s-a aflat Peste Iarmut înscăunat, Către Iafia cari ședea Peste Lachis și-mpărățea, Către Debir cari, împărat, Fosta-n Eglon înscăunat, Câte-o solie a trimis, Prin care-n acest fel a zis:
„Cu toți ați face foarte bine, Să vă suiți, până la mine, Căci trebuie să ne unim Ca împreună să pornim, Spre Gabaon, căci am aflat Precum că, pace, a-ncheiat, Cu Iosua și-al său popor. Să-l batem dar, pe trădător!”
Peste-Amoriți, înscăunați, Erau – atunci – cinci împărați: Ierusalimul unu-avea, Iar la Iarmut altul ședea; Era un altul la Hebron, Mai era unul la Eglon, Iar cel din urmă împărat Era-n Lachis înscăunat. Toți împărații s-au unit Și un război, ei au pornit, Cu Gabaonul. Imediat
Cei ce-n cetate s-au aflat, La Iosua, soli, au trimis – Lângă Ghilgal – și-astfel i-au zis: „Dă-ne, degrabă, ajutor, Căci capii Amoriților, Cari sus la munte locuiesc, Ne-atacă și ne nimicesc!”
Iosua-ndată a pornit, De la Ghilgal și însoțit De ai săi oameni de război, O noapte-ntreagă-a mers și-apoi – Când zorile s-au revărsat – Pe împărați i-a atacat.
În rândul lor, fără-ndoială, Domnu-a iscat învălmășeală Și-au fost bătuți de Israel. O mare-nfrângere, astfel, Au suferit la Gabaon. Pe drumul către Bet-Horon, Iosua-n urmă i-a gonit; Pân’ la Azeca, i-a lovit Și-nspre Macheda i-a împins.
Pe când fugeau cu pas întins Spre Bet-Horon, Domnul – de sus – Un val de pietre a adus, Cu care El i-a potopit Pân’ la Azeca. Au pierit Atunci, sub piatra grindinei, Mai mulți în număr, decât cei Care-au ajuns loviți să fie, De sabie, în bătălie.
În ziua-n care s-a-ntâmplat Că, pe-mpărați, Domnul i-a dat În mâinile lui Israel, Iosua a vorbit, astfel: „Oprește-te, pe boltă, soare Și stai pe-a cerului cărare, Deasupra Gabaonului! Asupra Aialonului, Oprește-ți lună, mersul tău!”
Când auziră glasul său, Luna și soarele au stat Pe loc, până s-a răzbunat Poporul, pe vrăjmașii lui. Dar oare-n Cartea Dreptului, Lucrul acesta nu e scris? Deci soarele – precum a zis – A stat pe loc – nu s-a grăbit Să meargă către asfințit, Ci începând din acel ceas, Aproape-o zi a mai rămas Pe boltă, sus, încremenit.
Nicicând, nu s-a mai pomenit Așa o zi – nici înainte Și nici apoi – să ia aminte Domnul, la glasul omului, Făcând după dorința lui. Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Pentru că Domnul S-a aflat, Atunci, cu Iosua, și El Luptase pentru Israel.
Cei cinci cari fost-au așezați Peste-Amoriți ca împărați, În mare grabă au fugit Și la Macheda au găsit O peșteră anume-n care Voiau să-i caute scăpare.
Oameni, la Iosua, s-au dus Și despre acest fapt i-au spus: „Iată că cei cinci împărați Sunt la Macheda-acum aflați. Stau într-o peșteră, în care, Încearcă a-și găsi scăpare.”
Ca să nu pierdeți timpul. Voi Să nu cumva să vă opriți, Ci mergeți să îi urmăriți Pe-ai voști’ vrăjmași. Să țineți minte: Să-i bateți și pe dinainte, Să-i bateți și pe dinapoi! Să nu-i lăsați să intre-apoi Cumva-n cetăți, căci Domnul vrea, În mâna voastră să îi dea.”
Iosua-n urmă – iar cu el Apoi, întregul Israel – Pe-ai lor vrăjmași i-au biruit. Mari pierderi le-au pricinuit Și doar câțiva care-au intrat În vreo cetate, au scăpat Cu viață, de furia lor.
Când tot poporul a sosit, Iosua astfel a vorbit: „Deschideți peștera în care Sunt împărații, la păstrare. Să-i cercetați dacă sunt bine Și-apoi, aduceți-i la mine!”
Îndată, oamenii s-au dus Să împlinească ce le-a spus. I-au scos din peșteră afară Și-n urmă, îi înfățișară La Iosua. Cinci împărați, Peste-Amoriți încoronați, S-au rânduit în fața lui: Cel al Ierusalimului, Cel ce fusese la Hebron, Cel ce domnise la Eglon, Cel ce-n Iarmut era-mpărat Și cel care-n Lachis a stat.
Când i-au adus pe împărați, Pe ai lui Israel bărbați Iosua i-a chemat la el Și le-a vorbit, în acest fel: „Să nu vă temeți, nicidecum! Apropiați-vă – acum – Și pe grumazurile lor – Bărbații din al meu popor – Talpa piciorului să-și pună!” Ei toți veniră împreună Și-apoi, îndată au făcut Așa precum li s-a cerut.
Iosua-a zis: „Nu vă speriați Și nici nu vă înspăimântați Ci, dimpotrivă, voi să fiți Îmbărbătați și întăriți, Pentru că Domnul Dumnezeu Are să facă, tot mereu, În acest fel, vrăjmașilor, Cu care luptă-al vost’ popor.”
Abia când soarele-a apus, Pe ai săi oameni, el i-a pus Să îi pogoare de pe lemn. Aceștia, la al său îndemn, Au alergat și jos i-au dat, Iar după-aceea i-au luat Și i-au târât, în graba mare, La peștera ‘ceea în care Au stat ascunși. I-au azvârlit În peșteră și-au prăvălit, La gura ei, pietroaie mari, De-au astupat-o – pietre cari Pot fi și azi a fi văzute, Încremenite și tăcute, Păzind mormântul celor care, Acolo și-au cătat scăpare.
Oastea lui Iosua apoi, Către Macheda, înapoi, S-a-ntors și toți oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți. Nu a scăpat Nici al Machedei împărat. N-a avut nimenea scăpare: Toți au pierit, cu mic, cu mare. Cu cel ce fost-a împărat Peste Macheda, s-a-ntâmplat Asemeni celui ce ședea La Ierihon și-mpărățea.
Domnul, în mâna lor, a dat Cetatea, iar oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți. N-a fost cruțat Nici chiar al Libnei împărat. N-a avut nimenea scăpare, Ci a pierit orice suflare. Toate ființele aflate, Pe vremea ‘ceea, în cetate, Lovite-au fost și au pierit Cu mic cu mare, negreșit. Cu cel ce fost-a împărat Atunci, la Libna, s-a-ntâmplat Asemeni celui ce ședea La Ierihon și-mpărățea.
Domnul – așa cum a promis – A dat cetatea din Lachis, În mâinile lui Israel Care-a învins-o, iar astfel, Sfârșit-au toți oamenii ei, Prin ascuțișul sabiei. Totul la fel s-a petrecut, Precum la Libna s-a făcut.
Atunci, Horam care ședea Peste Ghezer și-mpărățea, La al Lachisului popor, A vrut să-i vină-n ajutor. Cu oaste mare a venit, Dar Iosua l-a biruit, Iar dintre cei ce l-au urmat Nimeni, cu viață, n-a scăpat.
Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți apoi, de-ndat’, Căci nimeni nu a fost cruțat. Totul la fel s-a petrecut, Precum fost-a-n Lachis făcut.
Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți apoi, de-ndat’. Nimeni, cu viață, n-a scăpat: Nici împăratul, nici cei care Au vrut să-i dea ajutorare – Căci prin cetăți ei locuiau, Cari de Hebron aparțineau. Totul, la fel, s-a petrecut Precum fost-a-n Eglon făcut.
Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți apoi, de-ndat’. Nimeni, cu viață, n-a scăpat: Nici împăratul, nici cei care Au vrut să-i dea ajutorare – Căci ei de prin cetăți erau Cari, de Debir, aparțineau. Totul la fel s-a petrecut, Precum fost-a-n Hebron făcut, Sau cum, în Libna, s-a-ntâmplat.
Nimeni, cu viață, n-a scăpat, Căci Iosua-ntregul ținut Al țări-atuncea l-a bătut, Chiar de pe munte începând – Spre miazăzi – și ajungând De pe costișe, în câmpii. În urma ăstor bătălii – Dintre cei care s-au aflat În țară – nimeni n-a scăpat Cu viață, căci orice suflare Fusese ștearsă de sub soare, Așa precum a poruncit Domnul, atunci când i-a vorbit.
Deci, Iosua-ntregul ținut Al țări-atuncea l-a bătut, Din Cades-Barnea începând – Prin Gaza și Gosen trecând – Până la Gabaon apoi, Iar de acolo, înapoi.
De către Iosua, luați, Au fost ai țării împărați – Precum și-ntreg ținutul lor – Pentru-al lui Israel popor. Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Pentru că Domnul a luptat, Atunci, alăturea de el, Pentru întregul Israel.