Fiii lui Iuda au primit, Prin sorți, ținutul potrivit Cu casele din seminție. Se întindea a lor moșie, Către hotarul cel pe care La miazăzi Edomu-l are, Pân’ la pustia, Țin, chemată.
Apoi, hotarul s-a-ndreptat Spre miazănoapte și-a urcat Spre Acrabim. În calea lui, Prindea pământul Ținului. Apoi, la miazăzi ieșea La Cades-Barnea și mergea Drept prin Hețron, către Adar, Și se-ntorcea la Carca iar.
De-acolo, prin Ațmon trecea Și-apoi, în urmă atingea Râul ce-i al Egiptului, Continuându-și drumul lui Până când ajungea la mare. Acesta e hotarul care, În miazăzi, l-a dobândit Iuda atunci. În răsărit,
El cuprindea marea Sărată Și atingea gura formată De apele Iordanului La revărsarea râului. Din golful pe care-l făcea Marea acolo, el pornea Spre miazănoapte, ajungând
Pân’ la Bet-Hogla și trecând Pe lângă Bet-Araba care Rămâne-n miazănoapte-n zare. Apoi, hotarul a urcat La piatra care s-a chemat „A lui Bohan” – el e fecior Din neamul Rubeniților.
Mergând pe-al granițelor fir Se-ajunge-n urmă în Debir. Valea Acor se pierde-n zare La bunicică depărtare De-acel hotar care pornește Spre miazănoapte și se-oprește Chiar la Ghilgal. Ghilgalul are, În fața lui, suișul care, Drept Adumim, este chemat Și-n miazăzi este aflat, Față de apa râului Ce curge pe la poala lui. Hotaru-apoi, se mărginește Cu apa care se numește En-Șemeș, după care el Ajunge la En-Roguel.
În urmă, el trece prin vale – Prin Ben-Hinom – în a sa cale. La miazăzi, valea avea Acel ținut ce se numea Iebus, pe care azi îl știm Că e chemat Ierusalim. Urca pe vârful muntelui Care avea, în fața lui, Valea Hinomului aflată Către apus și așezată La capătul văii pe care Poporul Refaimit o are, Spre miazănoapte îndreptată.
Hotarul cobora, pe dată, Din munte, iar apoi mergea ‘Nainte, până atingea Izvorul Neftoah, unind Cetățile care cuprind Tot muntele Efronului. Apoi, trecea, în calea lui, Prin Bala care-a fost odată Și Chiriat-Iearim chemată.
Din Bala, se-ntorcea-napoi, Către apus, mergând apoi Spre muntele Seirului. Lăsa, în miazănoaptea lui, Iearimul – munte cari, odat’, A fost și Chesalon chemat. La Bet-Șemeș, se pogora Și-apoi, în Timna, el intra.
Hotarul ce fusese pus În partea de către apus, Era format din țărmul care A mărginit marea cea mare. Acel hotar a-mpresurat Ținutul care l-a luat Neamul lui Iuda-n stăpânire, Spre a-l avea drept moștenire.
Atunci, Caleb – acela care Ca tată, pe Iefune-l are – În stăpânire a primit O parte, ce s-a nimerit Ca așezată să îi fie, În a lui Iuda seminție, Așa precum a poruncit Domnul, atunci când a vorbit, Cu Iosua. A căpătat Pământul care s-a aflat La Chiriat-Arba – altfel, Hebron, mai este numit el. Arba e numele pe care Al lui Anac părinte-l are.
Caleb, din partea căpătată, I-a alungat apoi, de-ndată, Pe fiii lui Anac, căci ei Acolo-n număr erau trei. Primul fecior era Șeșai, Urmat de-Ahiman și Talmai.
Caleb, la Chiriat-Sefer, A zis către ai săi: „Vă cer Să-nfrângeți, azi, astă cetate! Aceluia cari o va bate, Îi dau – răsplată să îi fie – Pe a mea fiică, de soție, Pe cea cari, Acsa, e chemată.”
În urma luptei ce-a fost dată, Cetatea a căzut; iar cel Ce-a-nvins-o, fost-a Otniel. El, pe Chenaz, tată, îl are – Chenaz e fratele pe care Caleb l-avea. În acest fel, Nevastă, pentru Otniel, Ajunse Acsa ca să fie.
Ea-l sfătui ca, o moșie, Să ceară, de la al ei tată, Care în dar să-i fie dată. Cu gândul dus la acel dar, A coborât de pe măgar Și-a mers apoi, la tatăl ei. Caleb a întrebat: „Ce vrei?”
Ea îi răspunse: „Fă-mi un dar, Căci eu am un pământ amar Și secetos, cum știi prea bine. De-aceea, am venit la tine, Să-mi dai și mie un pământ Pe care și izvoare sânt.” Atuncea el i-a dăruit Izvoare, precum a dorit, Și-a căpătat, pe-această cale, Izvoare-n deal, precum și-n vale.
În șir e Lebaot apoi; Șilhimul este mai ‘napoi, Ain și Rimonul, la sfârșit. Cetățile ce s-au primit – Dacă la număr se socoate – Sunt douăzeci și nouă, toate. Toate cetățile aveau Și sate cari le-nconjurau.
Ghedera și cu Șaraim. Pe lângă ele-au mai urmat Două cetăți ce s-au chemat – Prima – drept Ghederotaim Și-adoua e Aditaim. Cetățile ce-au fost luate – Ca număr – patruzeci, sunt toate. Alăturea, ele aveau Și sate cari le-nconjurau.
Apoi Bet-Dagon a urmat; Macheda-n urmă-i s-a aflat, Cu Nama și cu Ghederot. Cuprinse-au fost în șirul tot, Șaișpe cetăți – atunci – de toate, Cu satele învecinate.
Cheila, Aczib, iar la sfârșit Mareșa s-a adăugit. Cetățile ce-au fost luate, Nouă, la număr, sunt de toate Și-alăturea, ele aveau Și sate ce le-nconjurau;
Apoi Asdodul s-a luat, Cu satele ce s-au aflat În jurul lui; de-asemenea, Gaza, cu satele din ea, Până la apa râului Cari este al Egiptului Și până la marea cea mare, Pe care, drept hotar, o are.
Apoi Chiriat-Bal – cari știm Că e și Chiriat-Iarim; După aceasta, la sfârșit, Cetatea Raba a venit. Două cetăți au fost, de toate, Cu satele alăturate.
Fiii lui Iuda n-au putut Ca să-i alunge din ținut Pe Iebusiții ce-i aveau Și la Ierusalim ședeau. De-aceea, până-n acest ceas, Ei tot acolo, au rămas Și locuiesc – precum se știe – Cu a lui Iuda seminție.