Când au auzit toți regii amoriților de la apusul Iordanului și toți regii canaaniților de lângă mare că DOMNUL secase apele Iordanului înaintea fiilor lui Israel până când aceștia trecuseră, li s‑a strâns inima și n‑a mai rămas în ei pic de curaj din pricina fiilor lui Israel.
Iată de ce a trebuit să‑i circumcidă Iosua: tot poporul ieșit din Egipt (bărbații, toți oamenii de luptă) murise în pustiu, pe drum, după ieșirea din Egipt.
Fiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustiu până a pierit tot poporul: toți acei oameni de luptă care ieșiseră din Egipt și care nu ascultaseră de glasul DOMNULUI. DOMNUL le‑a jurat că nu le va îngădui să vadă țara pe care le jurase părinților lor că ne‑o va da, țară în care curge lapte și miere.
Mana a încetat a doua zi de Paște, când au mâncat din roadele țării. Fiii lui Israel n‑au mai avut mană, ci au mâncat din recolta țării Canaanului în anul acela.
Pe când Iosua era lângă Ierihon, și‑a ridicat ochii, s‑a uitat și, iată, un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia în mână, scoasă din teacă. Iosua s‑a dus spre el și l‑a întrebat: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?”
El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii DOMNULUI. Acum am venit.” Iosua a căzut cu fața la pământ, s‑a plecat înaintea Lui și I‑a zis: „Ce poruncește Domnul meu robului Său?”
Și Căpetenia oștirii DOMNULUI i‑a zis lui Iosua: „Scoate‑ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este sfânt!” Și Iosua a făcut întocmai.