„Petru, acel care e pus Apostol, în Hristos Iisus, Către aleșii cari trăiesc, Printre străini, și se găsesc – Unii, prin Pont, împrăștiați, Alți-n Galatia aflați, Precum și-n Capadocia, Bitinia și Asia –
După știința arătată, De la-nceput, de-al nostru Tată, Și prin acea sfințire, care, O face Duhul, spre-ascultare, Precum, însă, și spre stropire A sângelui dat peste fire, De Domnul nost’, Hristos Iisus: Eu, har și pace, v-am adus – Căci ele sunt neprețuite – Și vă doresc a fi-nmulțite!
Să fie binecuvântat Dar, Dumnezeu, neîncetat – El, Tatăl Domnului Iisus – Cel care, nouă, ne-a adus, Acuma, o nădejde vie, Prin marea Sa mărinimie – Față de noi – căci ne-a născut Din nou, prin ceea ce-a făcut, Când, pe Hristos, L-a înviat Dintre cei morți. Astfel, ne-a dat,
Puterea, de la Dumnezeu, Azi, prin credință, vă păzește Și ne-ncetat, vă ocrotește, Căci mântuirea pregătită, Gata-i a fi descoperită, În vremurile de apoi, Și-o veți putea primi și voi.
Pentru ca astă încercare, Pentru credința voastră – care, Mai scumpă este la vedere, Decât e aurul ce piere Și totuși este cercetat Prin foc, pentru a fi curat – Să vă aducă, drept urmare, Laudă, slavă, cinste mare, Când se va arăta apoi, Iisus Hristos, pe care, voi –
Prorocii care au vorbit, De harul, care, pregătit A fost – și este, pentru voi, Urmând să îl primiți apoi – Din mântuirea ce s-a dat, Au făcut țintă, ne-ncetat, Și-au stăruit în cercetări Și-n necurmate căutări.
Ei cercetau, necontenit, Să afle timpul potrivit Și-mprejurările pe care Duhu-n vederea Sa le are – Pentru că-n ei sălășluia Al lui Hristos Duh – când vestea De suferințele pe care, Hristos, să le îndure, are, Și despre slava Sa cerească, Pe care-avea s-o dobândească, După tot ce a suferit.
Astfel, li s-a descoperit, Că prorocia lor de-apoi, Nu-i pentru ei, ci pentru voi. Ceea ce ei au prorocit, Atunci – prin cei ce v-au vestit, Azi Evanghelia – ați aflat, Prin Duhul Sfânt, din cer plecat, În care, chiar îngerii vor, Ca să privească. Tuturor,
Vă spun, să vă încingeți dar, Coapsele minții voastre, iar Nădejdea-n harul cel de sus – În harul ce va fi adus, Când va veni Hristos – să știți, Ca să vi-o puneți. Voi să fiți
Iar dacă voi Îl chemați „Tată”, Pe Cel a cărui judecată Se-arată fără părtinire, Pentru întreaga omenire – Căci fiecare-i cântărit După ceea ce-a făptuit – Cu frică dar, să vă purtați, Acum, pribegi când vă aflați.
Pe voi, nu va răscumpărat Cu aur și argint curat – Care, cum știți, sunt trecătoare Și sunt lipsite de valoare – Din felul vost’ de viețuire, Cari l-ați avut drept moștenire, De la părinții voști’; ci voi
Care, prin El, credeți apoi, În Dumnezeu ce L-a-nviat Din morți și, slavă, El I-a dat, Pentru a face cu putință, S-aveți nădejde și credință, În Dumnezeu, neîncetat.
Deci, voi – care v-ați curățat Sufletul, când, prin Duhul Sfânt, Al adevărului cuvânt, L-ați ascultat, ca să puteți O dragoste de frați s-aveți, Neprefăcută – vreau să știți, Din inimă, să vă iubiți, Unii pe alții, cu căldură. Să nu fie, între voi, ură,
Căci voi, din nou, ați fost născuți, Și nu mai sunteți dar, crescuți, Dintr-o sămânță muritoare, Ci din una nepieritoare Și nesupusă putrezirii – Așa cum, după legea firii, Sunt toate, pe acest pământ – Prin al lui Dumnezeu Cuvânt, Care e viu, neîncetat, Și-n veac rămâne neschimbat.
Ca iarba, e orice făptură, Iar slava ei e pe măsură: Ca floarea ierbii se vădește. Dar iarba, toată, se-ofilește, Iar floarea, jos, are să-i cadă Și nimenea n-o s-o mai vadă.