„Descoperirea lui Iisus, Pe cari i-a dat-o Cel de Sus, Să poată arăta, prin ea, Robilor Săi, ce va avea Să se întâmple în curând. Ei au primit-o atunci când Îngerul lui Hristos Iisus, La robul Său – Ioan – s-a dus,
Și-acesta a mărturisit, Despre cuvântul auzit, Cari este al lui Dumnezeu, Și a vorbit apoi, mereu – Ca și un martor credincios – De mărturia lui Hristos, Făcând astfel, de cunoscut, Ce-a auzit și ce-a văzut.
Ferice de aceia care Citesc și-ascultă, dând crezare, Cuvintelor din prorocie, Iar după-aceea, au să știe, Ca lucrurile auzite, Să le păzească, neclintite! Căci vremurile s-au scurtat, Iar timpul s-a apropiat!
Către Bisericile care, Pământul Asiei le are – Biserici care șapte sânt – Ioan trimite-acest cuvânt: Pace și har, să vină peste Acestea, de la Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine – Cari prin puterea Lui le ține – Și de la duhurile-aflate Șapte la număr, așezate, În fața scaunului care, Pentru domnie, El îl are,
Și-apoi de la Iisus Hristos – Cel care-i martor credincios, Cel care e întâi născut Din morți, Cel care e știut Că este Domnul tuturor, Adică a-mpăraților Care, în astă lume, sânt Și stăpânesc peste pământ! A Lui – Celui cari se vădește, Necontenit, că ne iubește, Celui cari, de al nost’ păcat, Cu al Său sânge, ne-a spălat,
Celui care-a făcut, din noi, O-mpărăție mai apoi, Și ne-a făcut preoți, mereu, Pentru-al Său Tată, Dumnezeu – Să fie slava și, din plin, Toată puterea-n veci! Amin.
Iată că în curând, El vine Și, pe aripi de vânt, se ține; Oricare ochi Îl va vedea. Va fi văzut – de-asemenea – Și de acei cari L-au străpuns. Atuncea, când va fi ajuns, Toată sămânța omenească Are să-nceapă să bocească. În timpurile care vin, Așa se va-ntâmpla – Amin – Când se-mplinește-acest cuvânt.
„Eu, Alfa și Omega, sânt. Eu, Începutul, sunt numit Și tot Eu sunt chemat Sfârșit”, Ne spune Domnul Dumnezeu – Acela cari este mereu, Cel ce era, Cel care vine Și care prin puterea-I ține, Toate-n picioare, ne-ncetat, Și-Atotputernic, e chemat.
Iată că eu, Ioan – cel care, Frate, vă sunt, la fiecare, Părtaș sunt la necaz cu voi, Părtaș la-mpărăție-apoi, Și la răbdarea lui Iisus – Într-un ostrov, am fost adus, Din pricina Cuvântului Cari este-al Dumnezeului Cel viu în veci și credincios, Și-a mărturiei lui Hristos. Ostrovu-n care m-am aflat Atuncea, Patmos e chemat.
Pe-acel ostrov, eu mă aflam Și-n ziua Domnului eram În Duhul, când am auzit, ‘Napoia mea, cum a vorbit Un glas puternic, răspicat, Ce poate fi asemănat Cu sunetul puternic, tare, Pe cari doar trâmbița îl are.
Glasul pe cari l-am auzit, În felu-acesta, mi-a vorbit: „Sunt Alfa și Omega, Eu; Eu sunt întâiul, tot mereu, Precum – de-asemeni – negreșit, Tot Eu sunt Cel de la sfârșit. Ce vei vedea, minte să ții Și într-o carte, tot, să scrii. Apoi, Bisericilor care, Pământul Asiei le are – Biserici care șapte sânt – Trimite-le al Meu cuvânt. Vei scrie, astfel, la Efes, Smirna, Pergam; bine-nțeles, La Tiatira vei mai scrie; În Sardes, vreau să se mai știe, În Filadelfia și-apoi, În Laodiceea.” ‘Napoi,
Eu m-am întors și am privit, Să-L văd pe Cel ce mi-a vorbit. Plin de uimire, mă uitam, Căci șapte sfeșnice vedeam – Lucrate-n aur fiecare – Alcătuind o roată mare.
În cercul astfel întocmit De sfeșnice, eu am zărit, Pe cineva. La-nfățișare, Ca Fiul omului, apare. O haină lungă-L învelea, Ce, pân’ la tălpi, Îi ajungea. Cu-n brâu de aur, bine-ntins, Straiul, la piept, Îi era prins.
În mâna dreaptă, se vedea Că, șapte stele, El avea. Din gura Lui era ieșită O sabie, ce, ascuțită, Pe două părți, se dovedea, Două tăișuri având ea. Ca strălucirea soarelui, Părea să fie fața Lui.
Speriat, atunci când L-am văzut, Ca mort, îndată, am căzut. El, mâna dreaptă, Și-a întins, Zicând, după ce m-a atins: „Să nu te temi, pentru că Eu Sunt Cel dintâi, precum – mereu – Sunt Cel din urmă, negreșit;
Eu sunt Cel viu; Eu am murit, Dar iată că am înviat Și viu sunt, cu adevărat, În vecii vecilor. Doar Eu Țin ale morții chei, mereu, Și-a Locuinței morților.
Iată ce taină-ascund în ele Grupul acel de șapte stele, Pe cari – așa cum ai văzut – În mâna dreaptă, le-am ținut, Și sfeșnicele arătate – Șapte la număr – și lucrate În aur: cele șapte stele Sunt șapte îngeri, pentru cele Șapte Biserici care sânt, Azi, pe al Asiei pământ; Iar sfeșnicele s-au vădit, Șapte Biserici, negreșit.”