Biblia într-un an Februarie 2Matei 21:23-4623. Iisus s-a dus în Templu; şi, pe când învăţa poporul, au venit la El marii preoţi şi bătrânii poporului şi I-au spus: „Cu ce autoritate faci Tu lucrurile acestea şi cine Ţi-a dat dreptul acesta?”24. Iisus le-a răspuns: „Vă voi pune şi Eu o întrebare şi dacă-Mi veţi răspunde la ea, vă voi spune şi Eu cu ce drept fac aceste lucruri.25. Botezul lui Ioan de unde venea, din cer sau de la oameni?” Dar ei au început să discute între ei şi ziceau: „Dacă vom răspunde: Din cer! ne va spune, Atunci de ce nu l-aţi crezut?26. Iar dacă vom răspunde: De la oameni! ne temem de popor, pentru că toţi îl consideră pe Ioan profet.”27. Atunci I-au răspuns lui Iisus: „Nu ştim!” Şi El, la rândul Lui, le-a zis: „Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.28. Ce credeţi? Un om avea doi fii şi s-a dus la primul şi i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea!29. Nu vreau! i-a răspuns el. Pe urmă, i-a părut rău şi s-a dus.30. A mers şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus.31. Care dintre cei doi a făcut voia tatălui său?” „Primul”, au răspuns ei. Şi Iisus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.32. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând pe calea dreptăţii şi nu l-aţi crezut, dar vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Şi, cu toate că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit nici măcar mai târziu şi nu l-aţi crezut.33. Ascultaţi încă o parabolă. Era odată un om gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor viticultori şi a plecat în altă ţară.34. Când a venit vremea recoltei, i-a trimis pe slujitorii săi la viticultori, ca să ia partea lui din recoltă.35. Viticultorii au pus mâna pe slujitorii lui, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.36. A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât prima dată, iar viticultorii i-au primit la fel.37. La sfârşit, l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: Pe fiul meu îl vor primi cu cinste!38. Dar viticultorii, când l-au văzut, au zis între ei: Iată-l pe moştenitor! Haideţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.39. Şi au pus mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.40. Acum, când va veni stăpânul viei, ce le va face el viticultorilor?”41. Ei I-au răspuns: „Pe nemernicii aceia îi va nimici fără milă şi via o va da altor viticultori care-i vor da recolta la vremea cuvenită.”42. Iisus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului? Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri.43. De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu vă va fi luată şi va fi dată unui popor care va aduce roadele cuvenite.44. Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea, iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera.”45. După ce au auzit parabolele lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Iisus vorbeşte despre ei46. şi căutau să-L prindă, dar se temeau de mulţimi pentru că ele Îl credeau profet. Romanian Bible 2009 Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010. Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010