Biblia într-un an Aprilie 19Luca 14:25-3525. Împreună cu Iisus mergeau mulţimi mari, iar El, întorcându-se, le-a spus:26. „Dacă cineva vine la Mine şi nu-l urăşte pe tatăl său şi pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii, fraţii şi surorile sale, ba chiar şi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.27. Cine nu-şi ia crucea şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu.28. Într-adevăr, care dintre voi, când vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să socotească cheltuiala, să vadă dacă are cu ce să-l termine?29. Pentru ca nu cumva, punând temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care-l văd să-şi bată joc de el,30. spunând: Acest om a început să zidească dar n-a putut sfârşi!31. Sau care rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă este în stare să-l înfrunte cu zece mii de ostaşi pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii?32. Iar de nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pace.33. La fel, oricare dintre voi, dacă nu lasă tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.34. Sarea este bună, dar dacă sarea îşi pierde gustul, cum şi-l va mai căpăta?35. Nu mai e bună nici pentru pământ, nici pentru gunoi şi se aruncă afară. Cine are urechi de auzit, să audă!” Romanian Bible 2009 Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010. Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010