Biblia într-un an Mai 24Ioan 8:1-271. Iisus s-a dus pe Muntele Măslinilor.2. Dar în zori a venit din nou în Templu şi tot poporul venea la El, iar El, stând jos, îi învăţa.3. Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o în mijloc,4. I-au zis: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă pe când săvârşea adulter,5. iar în Lege, Moise ne-a poruncit ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Aşadar, Tu ce spui?”6. Ziceau aşa ca să-L pună la încercare şi ca să aibă pentru ce să-L acuze. Dar Iisus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ.7. Şi cum ei Îl tot întrebau, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care e fără păcat, să dea primul cu piatra în ea.”8. Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ.9. Iar ei, când au auzit, au plecat unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni. El a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.10. Iisus s-a ridicat şi i-a zis: „Femeie, unde s-au dus toţi? Nimeni nu te-a condamnat?”11. Ea a spus: „Nimeni, Doamne.” Iisus i-a spus: „Nici eu nu te condamn. Mergi şi de acum înainte să nu mai păcătuieşti!”12. Iisus a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii: cel care Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”13. Atunci fariseii I-au spus: „Tu dai mărturie despre Tine Însuţi, deci mărturia Ta nu este adevărată.”14. Iisus le-a răspuns: „Chiar dacă dau mărturie despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, pentru că ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Însă voi nu ştiţi nici de unde vin, nici unde Mă duc.15. Voi judecaţi aşa cum judecă oamenii. Eu nu judec pe nimeni.16. Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Tatăl care M-a trimis.17. Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată.18. Eu sunt cel care dau mărturie despre Mine Însumi şi despre Mine dă mărturie Tatăl care M-a trimis.”19. I-au spus atunci: „Unde este Tatăl Tău?” Iisus le-a răspuns: „Nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, L-aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.”20. Aceste cuvinte le-a spus lângă vistierie, pe când învăţa în Templu, dar nimeni nu a pus mâna pe El, fiindcă nu-I venise încă ceasul.21. Apoi le-a mai spus: „Eu plec, iar voi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.”22. Deci iudeii ziceau: „Nu cumva îşi va lua viaţa, de spune: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni?”23. Şi El le spunea: „Voi sunteţi de aici de jos, Eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.24. V-am spus că veţi muri în păcatele voastre, pentru că dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”25. Ei Îi spuneau: „Tu cine eşti?” Iisus le-a zis: „Sunt ceea ce v-am zis de la început.26. Am multe de spus şi de judecat cu privire la voi. Dar Cel care M-a trimis este adevărat şi Eu spun lumii ceea ce am auzit de la El.”27. Dar ei nu au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Romanian Bible 2009 Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010. Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010