Biblia într-un an Iunie 30Faptele Apostolilor 9:22-4322. Dar Saul devenea tot mai puternic în duh şi îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedindu-le că Iisus este Mesia.23. Atunci, după ce au trecut câteva zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare.24. Saul însă a aflat despre planul lor. Porţile cetăţii erau păzite zi şi noapte ca să-l omoare, dar25. credincioşii l-au luat noaptea şi l-au dat jos peste zid, într-un coş.26. Când a ajuns în Ierusalim, Saul a încercat să se apropie de ucenicii Domnului, dar toţi se temeau şi nu-l credeau că a devenit şi el ucenic.27. Atunci Barnaba l-a luat şi l-a adus înaintea apostolilor şi le-a istorisit cum l-a văzut pe Domnul pe când călătorea şi cum i-a vorbit Domnul şi cum a predicat cu îndrăzneală în Damasc în Numele lui Iisus.28. Şi a început să meargă împreună cu ei în Ierusalim şi în afara Ierusalimului, predicând cu îndrăzneală în Numele Domnului.29. Vorbea şi îi înfrunta pe iudeii elenişti, iar ei încercau să-l omoare.30. Când au aflat fraţii lucrul acesta, l-au adus în Cezareea şi l-au trimis la Tars.31. Biserica trăia în pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea şi vieţuia în teamă de Domnul şi, cu mângâierea Duhului Sfânt, creştea.32. Petru, pe când îi vizita pe toţi sfinţii, s-a dus şi la cei ce locuiau în cetatea Lida.33. Acolo a găsit un om numit Enea care era paralizat la pat de opt ani.34. Petru i-a zis: „Enea, Iisus Hristos te vindecă, ridică-te şi strânge-ţi patul!” iar el s-a ridicat îndată.35. Toţi cei din Lida şi din Saron l-au văzut şi s-au întors la Domnul.36. În Iope locuia o ucenică pe nume Tabita, care înseamnă Gazelă. Femeia aceasta făcea multe fapte bune şi era foarte milostivă.37. Tocmai în vremea aceea s-a îmbolnăvit şi a murit. Atunci oamenii au spălat-o şi au pus-o în camera de sus.38. Lida este aproape de Iope, iar când ucenicii au auzit că Petru era acolo, au trimis doi bărbaţi să-l roage: „Vino repede la noi!”39. Petru s-a ridicat şi a plecat cu ei. Când a ajuns, l-au condus în camera de sus şi toate văduvele l-au înconjurat plângând şi arătându-i cămăşile şi hainele pe care le ţesea Tabita împreună cu ele, când trăia.40. El i-a scos pe toţi afară şi a îngenuncheat. S-a rugat, s-a întors spre trupul ei şi i-a zis: „Tabita, ridică-te!” iar ea şi-a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, s-a ridicat în capul oaselor.41. El i-a dat mâna, a ridicat-o în picioare şi i-a chemat pe toţi sfinţii şi pe văduve şi le-a dat-o înapoi vie.42. Vestea s-a răspândit pretutindeni în Iope şi mulţi au crezut în Domnul.43. Petru a mai rămas o bună bucată de vreme în Iope şi a locuit la un tăbăcar numit Simon. Romanian Bible 2009 Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010. Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010