Biblia într-un an August 8Romani 9:1-151. Spun adevărul în Hristos. Nu mint! Conştiinţa mi-e martoră în Duhul Sfânt2. că întristarea mi-e mare şi durerea inimii, nesfârşită.3. Căci mai degrabă aş fi dorit să fiu eu însumi despărţit de Hristos pentru fraţii mei cei de un neam cu mine, după trup,4. care sunt israeliţi, care au înfierea, slava, legămintele, Legea, închinarea şi făgăduinţele;5. ai lor sunt părinţii şi din ei, după trup, este Hristosul, cel care este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!6. Dar cuvântul lui Dumnezeu nu a rămas neîmplinit. Căci nu toţi cei din Israel sunt cu adevărat Israel7. şi nu toţii urmaşii lui Avraam sunt copiii lui Avraam, ci numai cei din Isaac vor fi socotiţi urmaşii tăi.8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt şi copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi „urmaşi”.9. Căci cuvântul făgăduinţei este acesta: La anul pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu.10. Ba mai mult, când Rebeca i-a zămislit pe amândoi copiii din acelaşi Isaac, părintele nostru,11. – înainte ca ei să fi făcut ceva bun sau rău, ca să rămână hotărârea şi alegerea lui Dumnezeu,12. alegere care nu ţine de fapte, ci de Cel care cheamă – i s-a spus că cel mai mare îi va sluji celui mai mic,13. după cum stă scris: Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.14. Ce vom spune deci? Oare Dumnezeu este nedrept? Nicidecum!15. Căci El îi spune lui Moise: Voi avea milă de cine vreau să am milă şi mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur. Romanian Bible 2009 Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010. Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010